Eu cred că toţi trecem prin asta. Indiferent de vârstă, sex şi putere, fie ea fizică sau mentală. Viaţa asta e un labirint mare cu pereţi înalţi şi uneori nu mai găsim calea. Ne lovim de pereţii aceia, fie ei probleme sentimentale, familiale, financiare, sau de orice altă natură. Şi ne oprim. Pur şi simplu. Intrăm în standby şi aşteptăm… ce? Ne complacem în nenorocirea noastră, care, indiferent de cauza ei ni se pare cea mai mare, pentru că e a noastră. Dar regula jocului e să mergi mai departe. Şi atunci, cum faci?
Am trecut şi eu prin procesul ăsta, de mai multe ori. Lipsa de chef. Lipsa de voinţă. Stres. Am încercat fel de fel de remedii şi abia acum, după trei decenii de viaţă am găsit… reţeta. Şi reţeta asta e foarte simplă. Nu cuprinde alcool, nu cuprinde excese, nu cuprinde disperare şi sentiment de neputinţă. E pur şi simplu un picior în cur. Pe care trebuie să ţi-l dai tu, ca să funcţioneze. Dacă îl primeşti de la alţii, te cuprinde încăpăţânarea măgărească şi mergi şi mai înapoi. Aşa că nu mai aştepţi. Nimic. Mergi înainte şi nu mai ţii cont de nimic. Şi după primii paşi, extrem de grei, îţi dai seama că poţi să treci prin zidurile acelea şi nici măcar nu mai trebuie să cauţi calea. Pentru că o ştii. O faci tu. Viaţa ţi se pare iar frumoasă şi posibilităţile nelimitate. Şi trăieşti. Doar de asta exişti, nu?
E foarte simplu, dar extrem de complicat. E deosebit de uşor dar extrem de greu. Dar eu asta fac şi funcţionează. Şi asta voi face de acum înainte dacă mi se va mai întâmpla să nu vreau să fac nimic. La urma urmei, până şi maşinile se mai opresc din când în când, nu? Tu ce faci când nu ai chef să faci nimic?
