Tic Tac – flash mob senzațional

O respirație neplăcută poate avea consecințe neașteptate. Tic Tac, marcă a grupului italian Ferrero care mai deține Nuttela, Kinder și Mon Chéri, a realizat o operațiune de marketing sub forma unui flash mob în piața primăriei din Rouen.

“Adevărul e că e foarte dificil să îi spui cuiva că are o respirație urât mirositoare, dar știam că Tic Tac o poate face într-un mod unic – cu veselie”, a declarat strategul Ogilvy, Hadi Zabad, care a explicat astfel planul aplicat de Ogilvy Paris pentru acest clip realizat exclusiv pentru web și care a devenit în scurt timp viral cu peste 150.000 de vizualizări în primele trei zile de la lansare și peste 2 milioane în prezent.

Intitulat “La pire haleine du monde” (cea mai neplăcută respirație din lume), clipul de 2 minute prezintă un flash mob ai cărui participanți sunt afectați de un străin, aparent nevinovat, dar care are nevoie urgentă de o infuzie cu Tic Tac. Filmulețul a fost realizat în Rouen, loc care nu a fost ales la întâmplare, deoarece acolo își are compania Ferrero sediul în Franța și a permis astfel ca la filmări să participe pe lângă localnici și actori, și parteneri și angajați ai grupului italian.

Impactul tot mai mare pe care îl au spoturile publicitare în online, e explicat foarte bine de directorul executiv de creație de la  Ogilvy & Mather Paris, Chris Garbutt: “trăim înt-o perioadă  extraordinară pentru publicitate când foarte mulți oameni îți preiau ideea în online și o dau mai departe; dacă ideea lansată face ravagii pe Youtube, înseamnă că merită”.

Suflul ăsta proaspăt și mentolat de Tic Tac ar fi bine să ajungă și prin România, că sunt mulți cu o igienă orală dubioasă sau, și mai rău, inexistentă.

Tic Tac – campanie de street marketing în Franța

Ieri a fost ultima zi din campania  de street marketing pentru Tic Tac, desfășurată în mai multe orașe din Franța. Aceasta a presupus transformarea mai multor stații de autobuz în automate Tic Tac.

Operațiunea a avut în vedere 26 stații de autobuz din Paris, Lyon, Marseille, Nancy, Strasbourg și Toulouse ce au fost transformate în furnizori de Tic Tac. Concret, trecătorul a fost invitat să apeleze gratuit numărul de telefon afișat, să lase să sune de două ori, după care să închidă. Urmarea consta în căderea  unei cutii cu bombonele din gama nouă cu aroma a două fructe. În total, automatele au distribuit peste 60.000 cutii, cu condiția de a fi realimentate de trei ori pe zi.

Campania de street marketing a fost dezvoltată de JCDecaux Innovate și FMCG ce au amenajat stațiile de autobuz din zone intens populate, precum universitățile și centrele orașelor.