Eu citesc bancuri, destul de des. Îs unele care nu mă amuză deloc şi îs unele la care râd, singur, minute în şir. Ce nu ştiu io e de unde apar. Cine face bancuri? De ce? Că doar tre’ să le facă cineva/ceva, fie ăla om sau pom fructifer. Şi dacă e pom, vreau şi io unu’, ca să râd bine când or cădea din el bancurile coapte. Da’ la urma urmei, oricine poate face bancuri, dacă vrea. Io aşa cred.
Trebuie numa’ să ai voinţă, să fii vesel, neapărat şi să ai o idee. Şi puţină imaginaţie, ca s-o prelucrezi. Mda… nu-i chiar aşa uşor.
Acu’ puţină vreme, mi-a trecut direct prin cap ideea că şi io aş putea face bancuri. Şi parte din idee a rămas acolo. Şi de atunci îmi trec des prin cap idei de bancuri. Şi mă amuz numa’ io de ele. Da’ dacă or “prinde”, le-oi zice şi la alţii.
Vă dau, mai jos, un exemplu. Îi un banc făcut acuma, pe loc, având în vedere că am scris pe blog despre străinătate şi pălincă. E unul foarte cuminte, fără bulină roşie în colţ, aşa că se poate citi şi înainte de 12 noaptea. Ei, ajunge atâta expunere, hai să vă zic bancu’, până nu-l uit…
Un american, un francez şi un român stau la masă într-un bar şi vorbesc.
Zice americanul: Friends, am aici, din America, Whiskey vechi de 50 de ani. Dacă bei un pahar, faci ce vrei si nu ţi-e frică de nimeni.
Beau ei, fiecare, câte un pahar de whiskey. 30 de minute mai târziu jefuiesc o bancă şi se duc, fericiţi, înapoi la bar.
Zice francezul: Je am aici, din France, vin vechi de 100 de ani. Dacă bei un pahar, scapi de inhibiţii şi devii bărbat adevărat.
Beau ei, fiecare, câte un pahar de vin. O oră mai târziu, ies dintr-un bordel şi se duc, fericiţi, înapoi la bar.
Zice românul: Fraţilor, eu am aci, din România, pălincă veche de o zi. Dacă bei un pahar…
5 minute mai târziu a început Revoluţia din ’89.
Na, cam aşa se fac bancurile, chiar dacă nu-s extrem de amuzante. Idee, imaginaţie şi umor. Da’ tot nu m-am lămurit. Cine le face? Unde-i fabrica de bancuri?
